

                     DE CITE ORI, IUBITO...



     De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,

     Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:

     Pe bolta alburie o stea nu se arata,

     Departe doara luna cea galbena - o pata;

     Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite

     O pasare pluteste cu aripi ostenite,

     Pe cind a ei pereche nainte tot s-a dus

     C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.

     Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,

     Nici rau nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,

     Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.



     . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 



     Suntem tot mai departe deolalta amindoi,

     Din ce in ce mai sigur ma-ntunec si inghet,

     Cind nute pierzi in zarea eternei dimineti.



                    (1879, 1 septembrie)





.

